Concursul „Autori: copiii! – lumea ca metaforă și culoare”

 

Revista de cultură Cronica, în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” a lansat Concursul „Autori: copiii! – lumea ca metaforă și culoare”, ajuns anul acesta la cea de-a 36-a ediție. Este un concurs de creații literare și plastice, care stimulează imaginația și creativitatea participanților, ajutandu-i sa-și descopere talentele și sa-și îmbogățească simțul artistic. Festivitatea de premiere va avea loc în luna iulie, la Palatul Copiilor Iași. Informații legate de concurs găsiți în Regulamentul de participare.

Regulament de participare la concursul de creaţii literare şi plastice

„Autori: copiii! – lumea ca metaforă și culoare”

Concursul se adresează deopotrivă preşcolarilor, şcolarilor mici, elevilor de gimnaziu şi liceenilor din toată ţara, cu vârsta cuprinsă între 3 şi 19 ani. Aceştia sunt invitaţi să își trimită creaţiile literare de orice gen şi/sau plastice.

Regulamentul nu limitează numărul de lucrări ce pot fi trimise de un concurent. Criteriul de selecție este originalitatea. Nu vor fi acceptate lucrări deja premiate în cadrul unor concursuri similare. De asemenea, nu se impune un număr limită de caractere pentru o lucrare literară. În eventualitatea computerizării, la redactare se va folosi fontul Times New Roman 12, cu spaţiere de 1,5. Lucrările pot fi expediate fie pe adresele de e-mail cronica_iasi@yahoo.com sau bibiasi@hotmail.com (ale Revistei Cronica, respectiv Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”), fie pe adresa poștală a redacției Revistei Cronica, din Str. „Gh. I. Brătianu” nr. 22, Iaşi.

Lucrările plastice pot avea orice temă şi orice dimensiune, cu mențiunea ca pe verso sa conţină numele şi prenumele autorului, grupa/clasa, numele grădiniţei/şcolii unde învaţă şi numele îndrumătorului. Desenele vor fi depuse la sediul Revistei Cronica sau la sediul celor patru filiale ale Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”, în fiecare zi de luni până vineri, între orele 9-17. Acestea sunt:

– Filiala „V. Alecsandri” (cartierul Nicolina), Str. P. Ţuţea nr. 7-9, bl. 911, parter. Tel.: 0232/267031;

– Filiala „M. Sadoveanu” (cartierul Alexandru cel Bun), Bd. Alexandru cel Bun nr. 30, bl. H3. Tel.: 0232/267032;

– Filiala „Ateneu” (cartierul Tătăraşi), Str. Pictorului nr. 14. Tel.: 0232/267033;

– Filiala „Garabet Ibrăileanu” (cartierul Păcurari), Str. Păcurari nr. 29. Tel.: 0749109726.

Termenul limită în care pot fi primite lucrări este până la data de 21 mai 2012.

Urăm participanţilor mult succes!

Reclame