„Noaptea bibliotecilor românești”

 

noaptea-bibl-flyer

În ziua de 23 aprilie, declarată Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor, Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” a organizat Noaptea bibliotecilor românești, cu un program ce a inclus proiecții de filme, audiții de muzică românească și clasică din colecțiile proprii, un tur ghidat și explicativ al bibliotecii, premieri, expoziții. Evenimentul s-a ținut la sediul central al bibliotecii și la Filiala „Mihail Sadoveanu”, începând cu orele 18:00 și încheindu-se noaptea.

Activitatea a fost semnalată în presă, ieșenii au primit flyere informative, iar premianții de la concursurile „Dragobetele sărută fetele” și „Copilărie și culoare” au fost anunțați telefonic și prin mail-uri, pentru a-și ridica premiile și diplomele. La Secția de Împrumut carte pentru copii – sediul central, s-a vizionat filmul „Cronicele din Narnia – Șifonierul, leul și vrăjitoarea”, a urmat festivitatea de premiere a celor două concursuri, după care elevii au vizitat și descoperit secțiile și compartimentele instituției, primind informații despre activitatea fiecăreia, circuitul cărții în bibliotecă și organizarea colecțiilor.

Reclame

Ziua Mondială a Cărții și a Drepturilor de Autor. Acordarea premiilor anuale

 

„Ziua Mondială a Cărții și a Dreptului de Autor” a prilejuit acordarea premiilor anuale pentru cea mai bună bibliotecă publică din județul Iași, cel mai bun bibliotecar și a unor distincții biblioteconomice. Evenimentul a avut loc vineri 19 aprilie 2013, orele 11:00, la Sala Muzeului Unirii, cu participarea reprezentanților Consiliul Județean Iași, cu sprijinul căruia au fost acordate premiile de excelență.

Decernarea premiilor a debutat cu înmânarea Diplomei de recunoștință pentru întreaga activitate doamnei Valeria Maftei, bibliotecar la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi”. Desemnarea celei mai bune biblioteci publice din județul Iași, criterizată după totalitatea activităților desfășurate în decurs de un an, s-a îndreptat către Biblioteca orășenească Hârlău. Premiul Cel mai bun bibliotecar a fost acordat doamnei Irena Ioana Brodoceanu, șef Serviciul Proiecte și Programe culturale, al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, pentru activitatea realizată, constând într-o bună colaborare pe plan local pentru diferite programe, campanii, manifestări. Domnului prof. univ. dr. Cătălin Bordeianu i-au fost acordate o medalie și Diploma de excelență, pentru activitatea managerială depusă pe parcursul mandatului la Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” și o viață dedicată cărții.

Invitații au luat cuvântul, pe teme privitoare la patrimoniul scris din colecțiile Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, situației actuale a culturii în comunitate, precum și perspectivele de viitor pentru îmbunătățitea strategiei de promovare a acesteia, în contexte politice și organizatorice. Au fost prezenți președintele Consiliului Județean Iași, d-l Cristian Adomniței, noul director al Bibliotecii Județene „Gh. Asachi”, d-l Dan Nicolae Doboș, cercetători, bibliotecari, scriitori, oameni de cultură, lideri politici.

Evenimentul a fost încheiat cu un moment artistic, susținut de eleva Ana Thea Panaite, de la Colegiul Național de Artă „Octav Băncilă”, interpretând un recital din Frederich Chopin, Rondo Op. 1 și Ludwig van Beethoven, Sonata Op. 31, partea I.

Programul „Școala altfel” – 2013

 

15Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi” Iași s-a implicat și anul acesta în Programul Naţional Şcoala altfel, care a avut loc în perioada 1-5 aprilie, atât la sediul central din Bulevardul „Ștefan cel Mare și Sfânt” nr. 8, cât și la filialele acesteia din Nicolina, Alexandru, Păcurari și Tătărași.

În această săptămână elevii au descoperit biblioteca pe parcursul unor vizite la secțiile care lucrează cu publicul, cu scopul de a încuraja şi promova lectura, au făcut o incursiune în lumea cărţilor și au susținut diferite momente artistice, concursuri. Pe data de 2 aprilie, cu ocazia Zilei Internaţionale a Cărţii pentru Copii şi Tineret dar totodată și a zilei de naştere a scriitorului Hans Christian Andersen, s-au organizat expoziții de carte pentru copii, la Complexul Palas Mall și la Secția de Împrumut carte pentru copii. Astfel a fost adus un omagiu marelui scriitor danez, cunoscut în întreaga lume pentru opera literară dedicată copiilor, cu intenția atragererii celor mai mici cititori în minunatul univers al cărţilor care au înfrumuseţat copilăria multor generaţii din întreaga lume.

Avem convingerea că această „excursie” la bibliotecă a fost benefică pentru toţi vizitatorii și ne așteptăm ca elevii să revină cu drag, pentru a-și îmbogăţi cunoştinţele și a se cultiva.

Parteneri care au participat la acest program: Liceele Teoretice „Miron Costin“, „Al. I. Cuza“, „Waldorf“, Colegiul Naţional „M. Eminescu”, Colegiul Naţional „M. Sadoveanu”, Liceul Tehnologic „C. Brâncuşi“, Şcoala „Alexandru cel Bun“, Şcoala „Gh. Asachi”, Şcoala „Carol  I”, Şcoala „Şt. Bârsănescu”, Şcoala „T. Maiorescu”, Şcoala „P. Poni”, Şcoala „I. C. Brătianu”, Școala „Gh. Călinescu”, Grădiniţa P. N. „Dancu”, Grădiniţa P. P. Nr. 9, Grădiniţa P. N. nr. 6.