Ce poți face vara asta la bibliotecă?

Începând cu data de 5 august 2013, Biblioteca Judeţeană Gh. Asachi Iaşi vă oferă o serie de cursuri și ateliere de vară gratuite, cu tematică variată, pentru toate vârstele și gusturile!

Cursurile vor fi moderate atât de bibliotecari cât și de colaboratori voluntari ai bibliotecii, specialiști în tematicile abordate.

Oferta de programe este structurată în funcție de categorii de vârstă și se adaptează intereselor publicului larg.

Astfel, copiii vor putea participa la atelierul de arte plastice Ora de pictură şi cursuri de limbă şi civilizaţie coreeană, ce le oferă un cadru distractiv în care își vor îmbogăți imaginația, simțul artistic și cunoștințele.

Adolescenţii şi tinerii adulţi sunt aşteptaţi la cursurile de Bune maniere online şi offline, unde vor descoperi normele de comportare în comunicarea directă și spațiul virtual şi la cele de Blogging şi jurnalism, pentru a fi ghidați cu diverse informații și tehnici referitoare la redactarea de articole pe unele bloguri, respectiv la activitatea de jurnalism.

Pentru seniori se vor organiza cursuri de inițiere în utilizarea calculatorului și a internetului, în parteneriat cu Centrul Multicultural pentru Vârsta a Treia, care le oferă un spațiu propice pentru socializare și petrecerea timpului liber.

De asemenea, alte două programe vor debuta în luna august: Exist, deci mi-e foame!, constând în serii de ateliere de nutriţie şi slăbit sănătos şi Lectură şi scriere creative, la care se pot înscrie persoane de toate vârstele, dat fiind caracterul general al acestora.

Participarea la toate cursurile și atelierele organizate de bibliotecă este gratuită, constituirea grupelor făcându-se în ordinea înscrierilor, în limita locurilor disponibile.

Pentru înscrieri și informații suplimentare legate de data de începere, locul de desfășurare și orarul cursurilor, Biblioteca Județeană Gh. Asachi Iași vă stă la dispoziție, la telefon: 0757687618 sau e-mail: programe@bjiasi.ro.

Reclame

Cursuri de pictură pentru copii de 6 – 10 ani: Ora de pictură

 

Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” invită copiii cu vârste cuprinse între 6 și 10 ani să se înscrie la cursurile Ora de pictură, moderate de d-na Rodica Druță, artist plastic.

În perioada 5 august – 6 septembrie 2013, la Sediul central al Bibliotecii (incinta Galeriilor Comerciale „Ștefan cel Mare și Sfânt” – Bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 10, Iași) se vor desfășura ateliere de pictură cu durata de o oră, de două ori pe săptămână, în care se vor învăța și exersa diferite tehnici moderne de pictură și îmbinare a culorilor.

O modalitate foarte eficientă pentru dezvoltarea imaginației și a simțului artistic al copilului, într-un cadru distractiv și recreativ! Profitați de această ocazie și oferiți-le micuților un strop de culoare în această vacanță!

Înscrierile se vor face din data de 15. 07. 2013, la e-mail: mihaela.morariu@bjiasi.ro și tel.: 0743 416839, de unde se vor primi și stabili informațiile suplimentare, legate de zilele și orele în care se vor organiza cursurile, în funcție de cerințele viitorilor participanți.

Copiii sunt rugați să își aducă de acasă: imaginația și cheful de pictat! Vă așteptăm cu drag!

image description