Tips for study in the USA!

 

Vrei să aplici pentru a studia în SUA? Vino la Biblioteca Judeţeană “Gh. Asachi” Iaşi, la American Corner!

Aici poți găsi resursele informaţionale necesare: cărţi (LSAT, SAT, TEOFL, GRE), CD-uri, reviste, pliante şi alte materiale informative, care îţi pot fi de folos în pregătirea ta pentru a studia la o şcoală din SUA.

De asemenea, în baza parteneriatului existent între bibliotecă şi Ambasada SUA la Bucureşti, American Corner este puntea de legătură către Educational Advising Center de la  Comisia Fulbright (cea mai importantă sursă de informare din ţară privind învăţământul superior din SUA).

Acest Centru, de la inaugurarea sa în 1993, a sprijinit peste 100.000 de studenţi români, oferind informaţii detaliate şi îndrumări de specialitate cu privire la sistemul de învăţământ american, la programele de studiu de la colegii şi universităţi, cerinţele de admitere, procedurile de solicitare, surse de finanţare, interviu pentru viză, etc. Dispune, de asemenea şi de o bibliotecă bine dotată de cataloage, ghiduri, cărţi de referinţă, directoare, actualizată în mod regulat prin granturi EducationUSA.

Pentru mai multe informaţii vă aşteptăm la sediul bibliotecii, ne puteţi trimite un mesaj la: american.corner@bjiasi.ro sau pe facebook: https://www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi.

Această prezentare necesită JavaScript.

Reclame

Expoziția de carte “31 august – Ziua Limbii Române”

 

În perioada 30 august – 20 septembrie 2013, sunteți invitați să vizionați expoziția de carte 31 august – Ziua Limbii Române, deschisă la sediul central al bibliotecii, organizată de Serviciul Săli de lectură și depozit.

Au fost selectate și expuse cărți din colecțiile bibliotecii, cu rolul de a evidenția originea românilor și evoluția istorică a limbii române.

Expoziția conține importante volume scrise de marii cărturari ai vremii, precum: Coresi, Varlaam, Dosoftei, Gheorghe Șincai și de renumiți lingviști și filologi contemporani.

În premieră, aveți ocazia de a admira și consulta la Sala de lectură, Integrala Manuscriselor Cantemir: Manuscris facsimil inedit, în 25 de volume – Editura Revers, achiziționate recent de instituția noastră.

Această prezentare necesită JavaScript.

Filiala “G. Ibrăileanu” s-a mutat într-un nou spațiu

 

Stimaţi cititori,

Vă informăm că Filiala „Garabet Ibrăileanu” din cartierul Păcurari s-a mutat într-un nou spaţiu situat în Şos. Păcurari nr. 8, bl. 558, tr. II (fostul spaţiu al Centrului RCS &RDS, vizavi de Oficiul Poştal nr. 9 – Păcurari).

În această nouă locaţie, Filiala „Garabet Ibrăileanu” pune la dispoziţia locuitorilor din cartierele: Păcurari, Canta, Moara de Foc şi Copou, o colecţie de aproximativ 17000 documente ce pot fi împrumutate la domiciliul cititorilor, accesul gratuit al acestora la Centrul Internet aflat în dotarea filialei, precum şi alte servicii de informare, îndrumare, referinţe.

 

FILIALA „GARABET IBRĂILEANU”

Adresa: Şos. Păcurari nr. 8, bl. 558, tr. T2

Iaşi, 700536, România

Telefon: (+4) 0332 144398

E-mail: biblioteca.pacurari@gmail.com

Această prezentare necesită JavaScript.

 

Concurs de postere pentru promovarea lecturii

bannerBiblioteca Județeană Iași lansează Concursul de postere pentru promovarea lecturii. Scopul competiţiei este angajarea comunităţii în generarea unor mesaje care să încurajeze cititul.

Regulament:

Obiectivul concursului:  Participanții trebuie să creeze reprezentări grafice originale (postere) ce se constituie într-o invitație percutantă, dar civilizată la lectură. Gama cromatică, precum și conținutul posterelor sunt la libera alegere a participanților (lucrările pot include imagine și text sau numai imagine).

Premiul: Se va acorda un singur premiu, în bani, în valoare de 300 de lei net.

Condiții de participare: La concurs pot participa persoane fizice, indiferent de vârstă sau domiciliu.

Numărul de lucrări trimise: Fiecare participant poate trimite un număr nelimitat de lucrări.

Înscrierea lucrărilor și temene limită: Lucrările vor fi trimise pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro, până la data de 8 septembrie 2013. Câștigătorul concursului va fi anunțat în data de 12 septembrie 2013.

Cerințe tehnice: Pentru înscrierea în concurs, posterele vor fi trimise în format jpeg. În cazul selectării, propunătorul trebuie să poată pune la dispoziție bibliotecii un format editabil al lucrării. Posterele trebuie să respecte proporția 7/10 (orientare portret) și să aibă o calitate a imaginii adecvată tiparului pe formate mari, pentru bannere exterioare.

Alte precizări:

  • În cazul selectării, drepturile de autor asupra lucrării vor fi cedate, prin contract, Bibliotecii Județene Gh. Asachi Iași.
  • Toate elementele grafice, precum și sloganul folosit în lucrările propuse trebuie să fie originale, nerespectarea acestei cerințe ducând la eliminarea din concurs.

Detalii suplimentare puteți obține pe e-mail, la adresa programe@bjiasi.ro

S-a deschis Centrul de înscrieri și referințe. Primul tău pas în Bibliotecă!

 

Începând de astăzi, 28. 08. 2013 s-a deschis Centrul de înscrieri și referințe. Aflat în vecinătatea Secției de Împrumut pentru Adulți, centrul este locul unde vă puteți face permis de acces. De aici aflați detalii despre actele necesare înscrierii și drepturile oferite de permisul de bibliotecă. Tot la Centrul de înscrieri și referințe puteți solicita orice informație referitoare la colecțiile bibliotecii, serviciile oferite utilizatorilor sau programul de funcționare și locațiile filialelor noastre.

Centrul de înscrieri și referințe este deschis zilnic, de luni până vineri, între orele 9.00-17.00.

De ce contează ce postezi – ateliere de bune maniere online și offline

 

Timp de 4 zile, la Biblioteca Județeană Iași am vorbit despre maniere. Și cum interacțiunea online joacă un rol tot mai important în viața noastră, am dedicat 2 zile regulilor de netiquette ( bune maniere online).  În perioada 20-23 august 2013 biblioteca a oferit adolescenților un atelier gratuit de bune maniere online și offline, după un concept propriu și original, dezvoltat de biblioteca noastră, prin proiectul E-tiquette, please. Este cea de-a cincea serie de curs pe care Biblioteca Județeană Iași o organizează prin acest proiect, despre care puteți afla mai multe detalii accesând site-ul despremaniere.ro.

Adolescenții care s-au înscris la curs au învățat, dincolo de regulile de comportare civilizată discutate pe parcursul atelierelor, de ce e important să fii atent la astfel de norme și, mai ales, cât de mult îi poate ajuta o astfel de atitudine pentru reușita lor personală și profesională. Firul roșu al cursului este ideea că spațiul virtual este doar o prelungire a spațiului real, unde interacționăm direct cu semenii noștri. Studii recente arată că peste 80% dintre angajatorii români verifică profilul de pe rețelele de socializare al candidaților pentru un loc de muncă, iar adolescenții sunt cei care, peste puțin timp, vor fi în postura de candidați. De aceea am acordat o mare atenție informațiilor care compun, în cazul fiecăruia dintre noi, prezența pe site-uri de socializare și, mai ales, deserviciilor pe care ni le pot aduce anumite postări. Am discutat despre e-mail, ca modalitate din ce în ce mai importantă de a menține comunicarea profesională, dar și despre regulile de curtoazie obligatorii chiar și atunci când vorbești pe messenger.

Această prezentare necesită JavaScript.

Mai multe imagini de la atelierele din luna august puteți vedea pe pagina noastră de Facebook, accesând acest LINK.

Și pentru că nu mai este mult până la începerea anului școlar, reamintim profesorilor și bibliotecarilor interesați de replicarea unui astfel de curs că Biblioteca Județeană Iași pune la dispoziție, gratuit, toate materialele necesare pentru organizarea de ateliere de bune maniere. În plus, vă stăm la dispoziție cu recomandări și sfaturi utile pentru organizarea cursurilor, recomandări desprinse din experiența noastră: de la debutul proiectului, în martie 2012, am organizat 5 serii de curs și 7 ateliere de promovare în licee, instruind un număr total de peste 250 de adolescenți.

Detalii suplimentare puteți obține accesând site-ul despremaniere.ro  sau pe e-mail, la dresa diana@despremaniere.ro.

Cursuri de IT pentru seniori

 

Astăzi, 19 august 2013, la ora 10, a debutat Cursul de IT pentru seniori organizat de Biblioteca Județeană “Gh. Asachi” Iași, în parteneriat cu Asociația Modern Women’s Club, prin proiectul Click-Senior.

Participarea la cursuri este gratuită, sesiunile fiind livrate de bibliotecari ai Bibliotecii Județene Iași, în colaborare cu voluntari din partea Asociaţiei.

Timp de 4 săptămâni, cei 9 cursanți vor învăța noțiuni de bază legate de utilizarea calculatorului și a internetului. Conceput special pentru a se adapta nevoilor de informare și comunicare ale acestei categorii de vârstă, cursul pune accent pe noțiuni practice, legate de regăsirea pe internet a informațiilor utile în viața de zi cu zi, precum și pe utilizarea unor aplicații menite să faciliteze comunicarea cu rudele și prietenii aflați la distanță: e-mailul, mesageria instant, platforme de socializare.

Cursul se desfășoară la Centrul Cultural Multifuncțional pentru vârsta a treia, din Str. Străpungerii Silvestru nr. 28, centru înfiinţat de Asociația Modern Women’s Club din Iași. Printr-un parteneriat cu acest ONG, Biblioteca Judeţeană Iași a deschis recent un punct de împrumut în cadrul centrului, precum și un mini-laborator IT.  Cele 8 calculatoare au fost aduse la centru prin donații atrase de la 2 parteneri: 4 computere donate de IREX România, prin programul Biblionet (http://www.biblionet.ro/) și 4 computere donate de către Asociația Ateliere Fără Frontiere, prin programul Assoclick (http://romania.assoclic.org/).

Dat fiind numărul mare de solicitări, intenționăm să tranformăm aceste cursuri într-un program permanent oferit de bibliotecă, în parteneriat cu Asociația Modern Women’s Club, pentru seniorii din Iași. Seriile ulterioare vor continua după același program, cu 2 întâlniri pe săptămână, timp de 4 săptămâni. Am deschis deja listele de așteptare, iar doritorii se pot înscrie la numărul de telefon: 0757687618.

Cărți și documente în format electronic, la Sala de Lectură!

 

Biblioteca Județeană „Gheorghe Asachiˮ Iași oferă utilizatorilor un mod de consultare a documentelor modern, în acord cu noile tehnologii.

Știi ce sunt cărțile electronice? Ai vrea să le citești și nu ai unde?

Vino în Sala de Lectură a Bibliotecii și ai toate șansele să găsești ceea ce cauți. Te așteaptă o colecție vastă de eBook-uri, organizată pe domenii, iar tu vei putea citi digital nelimitat.

Îți vom oferi asistență și acces gratuit la eReader KINDLE sau NOOK TOUCH!

45

Orarul desfășurării cursurilor de vară

 

„Ora de picturăˮGrupa I: marți și joi, între orele 11.30 – 13.00, Sala de Dans Imperial

Grupa II: marți și joi, între orele 13.30 – 15.00, Sala de Dans Imperial

Grupa III: miercuri, între orele 11.00 – 12.30, Sala de Dans Imperial

În atenția părinților copiilor înscriși la cursurile de pictură în Grupele 1 și 2: orele de pictură de  joi, 15 august 2013 se anulează, Biblioteca fiind închisă în această zi.

„Blogging și jurnalismˮ: marți, ora 16.00, Sala de lectură periodice

„Lectură și scriere creativeˮ: miercuri, ora 17.00, Sala de Lectură

„Limba și civilizația coreeanăˮ: (debut 17. 08. 2013) sâmbătă, ora 11.00, Sala de lectură periodice

„Bune maniere online și offlineˮ: în perioada 20-23 august, între orele 10.00-13.00, sala American Corner

„Ateliere de nutriție și slăbit sănătosˮ: sâmbătă, ora 11.00, Sala de Lectură

„IT pentru senioriˮ: (debut 19 august) luni și joi, între orele 10.00-12.00, timp de 4 săptămâni, la „Centrul Cultural Multifuncțional pentru vârsta a III-aˮ, din Str. Străpungere Silvestru nr. 28

Vă anunțăm că înscrierile la cursuri s-au încheiat, cu excepția celor de „Bune maniere online și offlineˮ – unde vor continua până pe data de 16 august și a „Atelierelor de nutriție și slăbit sănătos ˮ, aici participanții putându-se înscrie și pe parcursul derulării programului.

Detalii și informații suplimentare: programe@bjiasi.ro

 

Așteptăm înscrieri pentru o nouă serie de curs „E-tiquette, please!ˮ: 20-23 augut 2013

 

Logo-300x260Ai între 14 și 19 ani? Vara asta ai șansa să devii o adevărată lady sau un gentleman cu acte în regulă! La Biblioteca Județeană Iași organizăm un curs de 4 zile în care vom vorbi despre reguli de comportare civilizată, sfaturi și ponturi utile în interacțiunea online sau față în față. Vorbim despre eticheta conversației, eticheta la telefon, limbajul corpului, eticheta în locuri publice. În partea a doua a cursului vorbim despre cum să fii manierat pe net, cum să-ți gestionezi prezența virtuală pentru reușita personală și profesională, cum să te ferești de hărțuirea online. Vei învăța toate acestea și multe altele prin exerciții, jocuri și aplicații practice. La absolvire primești, pe lângă certificatul de lady sau gentleman, un ghid de bune maniere online și offline, util în fiecare zi.

Participarea la atelierele E-tiquette, please este gratuită pentru utilizatorii înscriși la Biblioteca Județeană Gheorghe Asachi Iași. Nu ai încă permis la bibliotecă? Te poți înscrie până pe 20 august, sau chiar în prima zi de curs.

Cursul se desfășoară între 20 – 24 august, orele 10 – 13, la sediul central al bibliotecii, din Bd. Ștefan cel Mare nr. 10. Iată LOCAȚIA NOASTRĂ pe hartă.

Ca să te înscrii la curs, e suficient să completezi formularul online, disponibil AICI.  ( Nu uita să completezi toate câmpurile și să apeși butonul Trimite!) Vei primi de la noi un telefon de confirmare a înscrierii, în maxim 24 de ore de la primirea formularului de înscriere.

Precizare: pentru această serie, primim aplicații până la completarea unei grupe de 20 de participanți.  După completarea seriei, cei care solicită înscrierea la cursul E-tiquette, please vor fi incluși pe lista de așteptare pentru serii ulterioare, începând cu luna octombrie. Te vom ține la curent cu stadiul înscrierilor pe acest site, pe pagina de Facebook a proiectului: https://www.facebook.com/stiintabunuluisimt, precum și pe pagina de Facebok a bibliotecii: https://www.facebook.com/BibliotecaJudeteanaIasi.

Pentru detalii suplimentare, scrie un mail la adresa: diana@despremaniere.ro