ALEXANDRA LUPU – Tu chiar poţi să-ţi creezi o zi magnifică!

Tot ceea ce ne dorim, tot ceea ce vrem să fim avem deja doar că am pierdut cheia care ne deschide poarta spre ţara tuturor posibilităţilor, am pierdut harta care să ne ajute să ne orientăm prin viaţă şi deşi există indicatoare peste tot, lăsate de Divin, menite să ne ghideze pe cale, se pare că nu mai ştim să le recunoaştem, să le vedem, să le înţelegem sensul. Atelierul de transformare personală „Tu chiar poţi să-ţi creezi o zi magnifică!” vine cu o provocare: secretul pentru a trăi viaţa pe care sa o iubeşti este ascuns în 7 paşi simpli însă alegerea de a-ţi crea ziua aşa cum doreşti sau „a te lăsa trăit” îţi aparţine. Atunci când decizi să faci o schimbare în viaţa ta este important să faci pace cu trecutul, vindecând rănile care te împiedică să mergi mai departe.Vindecarea presupune pe de o parte alinarea rănilor sufleteşti, iar pe de altă parte restabilirea contactului cu Sinele nostru, manifestarea darurilor ascunse în inima noastră. Astfel vom reuşi să dăm curs vieţii pentru care am fost creaţi, o viaţă împlinită, o viaţă trăită conştient. La întâlnirea noastră: – vei conştientiza sabotorii care ne împiedică să trăim fiecare zi aşa cum ne-o dorim – vei descoperi că exteriorul este doar o oglindă a ceea ce se află în interiorul tău -vei învăţa care sunt Legile Universale Spirituale şi cum ne influenţează viaţa – îţi vei descoperi valorile personale după care te ghidezi în prezent – vei afla un model de lucru în 7 paşi utili pentru a-ţi crea o zi magnifică.

ALEXANDRA LUPU

alexandra lupu1

Licenţiată în psihopedagogie specială. Referent la Casa de Cultură a Municipiului Iaşi “Mihai Ursachi”. A urmat numeroase cursuri de dezvoltare personală: programare neuro-lingvistică, meloterapie, regasirea puteri interioare etc. Autoarea a 2 volume:  “Darul – meditaţie pentru suflet” şi “Trăieşte viaţa pe care o iubeşti”.

 

Pentru înscrieri, accesaţi pagina:  http://www.bjiasi.ro/alexandra-lupu-tu-chiar-poti-sa-ti-creezi-o-zi-magnifica/

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s